Meniu ☶

Evensys lanseaza in premiera Abonamentul de Conferinte

Bucuresti – 15 mai 2020: Industria evenimentelor a fost lovita de noul coronavirus inca dinainte sa fie impusa izolarea la domiciliu, sa fie oprite zborurile si sa fie instaurata starea de urgenta. Rand pe rand, conferinte de renume au ales sa anuleze sau sa isi reprogrameze editiile din 2020. In acest moment, toata piata conferintelor de afaceri si a targurilor, a festivalurilor de orice fel si a concertelor de toate marimile este efectiv inghetata. 

Unii organizatori si-au mutat evenimentele in mediul online, o miscare binevenita pentru conferintele de nisa si training-uri. Insa evenimentele au o importanta componenta de socializare si interactiune, ce nu poate fi reprodusa la adevarata valoare prin intalniri pe platforme virtuale. In acest context, companiile de evenimente sunt nevoite fie sa isi reinventeze afacerea, fie sa se reprofileze, fie sa astepte vremuri mai bune pentru a-si relua activatatea obisnuita.

Evensys, unul dintre cei mai vechi organizatori de evenimente din Romania, a ales sa profite de potentialul pe care il are mediul online, pregatind in acest moment mai multe formate de conferinte virtuale, si sa caute noi idei pentru a asigura continuitatea intalnirilor offline.

 „Dupa doua luni de asteptare si de speranta ca ne vom revedea curand cu mii de oameni in salile de conferinta, ne-am dat seama ca trebuie mai degraba sa ne pregatim pentru viitor, decat pentru lunile urmatoare. De aceea, am lansat o sursa de informatii online, Romania, Back to Business, platforma de consultanta pro-bono Marketing for Good si emisiunea live online Back to Business Netcast. Acum ne gandim la viitor si lansam un produs inedit si original prin care sa ne asiguram continuitatea activitatii dupa incheierea pandemiei”, spune Cristian Manafu, Managing Partner la Evensys. 

La aniversarea celor 14 ani de la primul sau eveniment, Evensys lanseaza primul Abonament de Conferinte din Romania. Abonamentul Evensys propune comunitatii de marketing, comunicare si digital un pachet de trei conferinte la pret de una. Cei interesati pot plati pana la 1 septembrie un astfel de abonament si beneficiaza apoi de acces la alegere la trei dintre conferintele pe care Evensys le va organiza pana la finalul anului 2022. 

 „Conferintele virtuale sunt un vis frumos, dar un vis ce nu poate fi pus in practica usor pe o piata neobisnuita cu evenimentele online si o piata cu un public dornic de socializare si interactiune in public. Avem in plan, fireste, cateva e-conferences, insa obiectul nostru de activitate principala ramane organizarea conferintelor offline, care ofera mai multe avantaje celor care vor sa afle lucruri noi sau sa faca networking. Abonamentul nostru propune companiilor si agentiilor cel mai bun pret pentru o conferinta serioasa in Bucuresti, organizata intr-o locatie deosebita si cu meniul unui hotel de 5 stele inclus. De 14 ani, Evensys se bucura de un bun renume si sustinerea celor mai mari companii locale sau multinationale, mai spune Cristian Manafu.

 Pe site-ul dedicat Abonamentului Evensys sunt propuse in acest moment sase conferinte relevante pentru oamenii de marketing si comunicare din companii si agentii, toate fiind evenimente-lider pe segmentele lor: Webstock, Digital Marketing Forum, PR Forum, Influencer Marketing Conference, Digital Divas si Visualfest. Evensys lasa deschisa lista de evenimente si ofera posibilitatea participantilor sa aleaga orice conferinta, noua sau veche, pe care o va organiza pana la finalul anului 2022. 

De la prima conferinta organizata in 2006, Marketing 360°, si pana astazi, Evensys a lansat primele evenimente pe cele mai importante noi discipline din marketing si comunicare: digital marketing, public relations, social media, shopper marketing, mobile marketing, influencer marketing, marketing B2B, blogging etc. Astazi dezvolta conferinte si seminarii proprii ce acopera 6 domenii de business: Marketing & Comunicare, Tehnologie & Social Media, Financiar & Investitii, Human Resources, Fleet Management si Facility Management.

Proiect cofinantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala prin Programul Operational Competitivitate. Axa prioritara 3 – Sprijinirea IMM-urilor ca reactie la pandemia COVID-19. Prioritatea de investitii 3d – Sprijinirea capacitatii IMM-urilor de a creste pe pietele regionale, nationale si internationale si de a se angaja in procesele de inovare. Vezi comunicatul.